Ai plecat din viața mea
Și mi-ai spus nu-i cale-napoi
Poate că destinul vrea
Să se-mpartă iarăși cifra doi
Vreodată de-ți mai zboară gândul
Pe-aripi de vânt către mine
O să-mi auzi atunci iar cântul
Voi fi din nou lângă tine
Îmi pare că tu n-ai plecat
Nu mor astfel marile iubiri
Sărutul nu ți-ai ferecat
Într-un vechi album de amintiri
O fulger scapără în noapte
Ca să-ți mai fur o privire
Prin ploaia ce-ngână șoapte
Ca într-un vis de iubire.
Ploaia care-ți udă părul
E din lacrimi ce nu pot uita (Da)
Ochii-mi plouă adevărul
Care-l știai și tu cândva.
Iarna mi-a ajuns în păr
Dar te văd la fel parc-a fost ieri
Sunt ca ramura de măr
Ce se dă lumii în primaveri
Eu tot mai sper la ziua-n care
Îți voi găsi iar privirea
Când Carul-mic și Carul mare
Ne vor ierta rătăcirea.
Ploaia care-ți udă părul
E din lacrimi ce nu pot uita (Da)
Ochii-mi plouă adevărul
Care-l știai și tu cândva.
Un fulger scapără în noapte
Ca să-ți mai fur o privire
Prin ploaia ce-ngână șoapte
Ca într-un vis de iubire.
Ploaia care-ți udă părul
E din lacrimi ce nu pot uita (Da)
Ochii-mi plouă adevărul
Care-l știai și tu cândva
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dorul după o despărțire, dar și speranța reîntâlnirii. Naratorul își amintește de momentele frumoase și încă speră la o împăcare, deși realitatea pare să indice contrariul.