Dă-mi voie să-mi sorb din tine leacul pentru amor,
Dă-mi liniște să adorm.
Dă-mi voie să fiu orb și să mă satur din tine doar,
Dă-mi voie să te rog.
Nu mă discuta, dar spune-mi ceva nou, îneacă-mă într-un apetit enorm
Și-alungă-mi calm răceala din culori și iartă-mi…
Dă-mi voie să respir din tine mai mult decât un simplu enunț,
Dă-mi cale să admir.
Dă-mi voie să mă mint din tine atât cât să nu mă sufoc,
Dă-mi timp să nu mă sting.
Nu mă discuta, dar spune-mi ceva nou, îneacă-mă într-un apetit enorm
Și-alungă-mi calm răceala din culori și iartă-mi…
Refren: Pe cât de mult mă înalți… pe-atât de mult mă faci să mă pierd.
Pe cât de mult mă înalți, pe-atât de mult mă faci să mă tem…
Dintr-un colț uitat,
Drept te-ai ridicat,
Gândul mi l-ai ascuns în palme și m-ai scăpat spre înalt.
Timpul mi-e încurcat de zborul tău înalt
Și pașii în care imagini îmi dispar
Printre culori scăpate spre înalt.
Refren: Pe cât de mult mă înalți… pe-atât de mult mă faci să mă pierd.
Pe cât de mult mă înalți, pe-atât de mult mă faci să mă tem…
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație intensă și ambivalentă, unde iubirea și teama se împletesc. Persoana se simte înălțată, dar și pierdută, căutând alinare și uitare în celălalt, dar fiind totodată copleșită de această dependență.