Oaspeți cu azur în gene
Și zăpadă pe opinci
Se iviră la fereastră
Cu colinde și tilinci.
Cântec legănat și fraged,
Înfloriri de ghiocei
Umbre mari țineau isonul
Albăstrind pe după ei.
Se părea că-n zvon de aripi
Și miros de tămâier
În colindă mi se-ngână
Pui de om cu pui de cer.
Și cântară, și urară
Și plecară ca un dor,
Strălucea un puf de înger
Răspândind pe urma lor.
Și era o pace albă, –
Ca ninsoarea, și era
O sfială ce din stele
Până-n inimi tremura.
Băcii lepădară grija:
Astăzi lupii țin ajun,
Porumbeii nu visează
Vânt de uliu capcaun.
Și zavozii și dulăii
Să mai lărmuie se tem,
Boii rumegă cu botu-n
Ieslea de la Betleem.
Fă-mi-te numai ureche
Ca s-auzi, bătrân pământ:
Sus, în leagăn prins de stele,
Gângurește Pruncul Sfânt.
Sensul versurilor
Piesa descrie o vizită magică de Crăciun, aducând pace și speranță. Imaginea centrală este cea a nașterii lui Iisus, văzută printr-o prismă folclorică și plină de simbolism.