În coliba-ntunecată
Din carne și os lucrată,
A intrat Hristos deodată.
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci, El însuși trup și sânge,
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Pe bolta de mărgărit
Iar în ea soare și stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc, Tron luminos
Și, pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucură
Duhul Sfânt s-alătură
Și acolo rămânea
Și acum și pururea.
„Și noi, Doamne, ne-am sculat
Colibele-am curățat
Uși, ferestre, toate-s noi,
Doamne, intră și la noi.
Sensul versurilor
Piesa descrie transformarea unei colibe umile într-un loc sacru prin prezența lui Hristos. Metaforic, sugerează că Dumnezeu poate transforma orice loc sau inimă, oricât de simplă, într-un templu divin. Versurile finale exprimă dorința ca Dumnezeu să intre și în casele și viețile ascultătorilor.