Tună cerbu-n mandru-n codru
Nime-n lume nu-l vedeare
Așa bine că-mi intrare
Numa’ Patru arcaș mare
Pe cerb el ca mi-l vedeare.
Patru dete-a săgeata
Cerbul către el grăia:
– Petre nu mă săgeta
Că eu sunt închipuire
Eu nu sunt ce par a fire
Io-s Ioan, Sfântul Ioan
Io-s Ioan cel năzdrăvan
Pe pământ am venit eu
Să scap oamenii de rău.
Sensul versurilor
Un colind tradițional românesc în care un cerb se transformă în Sfântul Ioan, dezvăluind o misiune divină de a salva oamenii de rău. Piesa îmbină elemente ale naturii cu sacralitatea, creând o atmosferă solemnă și mistică.