Copilul se joacă, nu vrea alte lucruri,
Nu stă pe gânduri, zburdă printre ele,
Zboară printre stele, departe de probleme,
Viața-i frumoasă, păstrează totul simplu,
Are tot timpul din lume și nimic nu-i strică ritmul,
Cu privirea blândă îți zâmbește mereu,
Când unii încep să plângă, el nu știe ce-nseamnă greu,
N-are ce s-ascundă, nu știe să mintă,
De asta lumea niciodată n-o să poată să simtă,
Tot ce el simte și ce împarte,
Undeva departe de societate.
Asta e povestea sufletului,
Când tu ești cineva în țara nimănui,
Spune-mi în fața cui și ce reprezinți,
Când tu nu știi cine ești,
Ce faci, te minți?
Fac un pas în față, intru în societate,
De mână cu soarta de care nu-ți pasă, frate,
Privești de la distanță, trăiești în ignoranță,
Fiecare dintre noi merită a doua șansă,
La fel ca tine care ai ajuns să te bucuri,
Doar de cele mai ieftine trucuri,
Măști peste măști, arginți peste arginți,
Belele peste belele și printre ele te stingi,
E lupta cu viața, pierzi esența,
Dragostea nu-nseamnă conturi în Elveția,
Oricum, oricât ai avea, poate ajunge, poate n-ajunge,
Dar fără dragoste întotdeauna sufletul plânge.
Asta e povestea sufletului,
Când tu ești cineva în țara nimănui,
Spune-mi în fața cui și ce reprezinți,
Când tu nu știi cine ești,
Ce faci, te minți?
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre inocența copilăriei și complexitatea vieții adulte în societate. Vorbește despre pierderea esenței și importanța dragostei adevărate, nu a celei materiale.