Una, două, trei sau patru beri
Mai ia încă atât și nu mai pleci nicăieri
Ne ținem de gard, că doar el ne e prieten
Încercăm din răsputeri să nu ne pierdem
Totu’ a-nceput atunci când ne-am cunoscut
Ei îi ziceau „drojdeală”, eu nu i-am crezut
Am luat-o în brațe, i-am dat ce am avut
Pân’ atunci când am început să mă-mprumut.
Am zis ba ce dracu’? Îi ea scumpă sau eu prost?
Și cine zicea că fericirea nu e contra cost?
Hai lasă-mă frate, că le știu de pe de rost
Ce-am băut sau cât, sau cu mine cine-a fost
Mai dă una, două, trei sau câte-o fi
Ne-am propus serios să ajungem la zeci de mii
Ne strângem toți acolo unde cântă greierii
Și încerc din răsputeri să nu-mi pierd prietenii
Avem 100 de motive să o alegem pe ea
În locul uneia care face nervi și ce vrea ea
Că ne ținem de cap, și ne ia cu inima
Ai veni cu noi să bei? Asta-i întrebarea
Și-i aud pe unii cum cum ne fac pe noi bețivi
Da’ am băut din banii tăi sau ce c***t pretinzi?
Că avem ghinion chiar de nu spargem oglinzi
Îți arunc refrenu’ ăsta dar vezi să îl prinzi:
REFREN X2:
Noi bem și creem, sperăm și visăm
Avem multe în cap și bătuți nu ne dăm
Dau cu hip-hop în cap, să prezint realitatea
Nu fugi de vicii frate că te prinde libertatea.
Am învățat să cer în viață că cică mi se va da
Apoi, băi, tu ăsta: adă berea ceea-ncoa’
Băutor profesionist cu-ncredere mă avizez
Haide cu mine frate să te licențiez
Zic marș sau stop repaus când e de zis
Dacă te-am rănit la băutură, a fost dinadins
Rupt de beat, la tricou, cu un papuc pierdut
Mă gândesc eu în viață ce-am avut și ce-am pierdut?
N-am avut eu prea multe, nu le simt că lipsesc
Că mă ia dracu’ pân’ la el, nu apuc să mă gândesc
Dacă vreau, dacă mi-e rău, dacă-i ok, dacă-i firesc
Dacă nu trăiesc acum când dracu’ mai trăiesc?
Viața trece, berea curge, un tablou de neuitat
Unu’ beat mort în baie vomită neîncetat
Unu’ iese în balcon, unu’ doarme sub pat
Altu’-mi reproșează că nu-s un model de urmat
Da’ te-ntreb în viața asta pe cine să urmezi?
Sau în cine să crezi? Pe cine s-apreciezi?
Pe prieteni? Pe frați? Pe marlani? Pe ciobani?
Sau pe cerșetoru’ care-ți bate seara-n geam
Că trăim într-o iluzie de c***t frumos
Când de fapt toată situația asta-i pe dos
Am un sfat pentru tine, un fel remaniere:
Adună-ți prietenii și spune-le:
REFREN X2:
Noi bem și creem, sperăm și visăm
Avem multe în cap și bătuți nu ne dăm
Dau cu hip-hop în cap, să prezint realitatea
Nu fugi de vicii frate că te prinde libertatea
Sensul versurilor
Piesa descrie o perspectivă asupra vieții prin prisma viciilor și a prieteniei. Vorbește despre acceptarea realității, chiar dacă aceasta este imperfectă, și despre importanța de a trăi clipa alături de prieteni.