Foaie verde-a bobului
Cum îi viața omului, mai
Cum îi viața omului
Îi ca frunza pomului, mai, mai (x2)
Frunza cade la pământ
Bătută de ploi și vânt
Treece viața ca un nor
Omule ești muritor, mai, mai (x2)
Strânge omul tot mereu
Să nu trăiască din greu, mai
Să aibă-n casă de toate
Uită și de sănătate, mai, mai (x2)
Omule nu te gândești
Că mâine îmbătrânești
Azi ești tânăr și frumos
Mâine fără de folos, mai, mai (x2)
Crești copii la casa ta
Și-ai averea cui lăsa, mai
Copilași când se duc
Ramai singur ca un cuc, mai, mai
Viața, viața cum mai ești?
Pe om îl îmbătrânești, mai
Mai da-i Doamne alta-n loc
Fără supărări de loc, mai, mai
Și te-ntrebi atunci așa
Unde-i tinerețea ta?
De te-apasă boala grea,
Nu mai poți scăpa de ea, mai, mai
Viața trece ca un nor
Că mâine ești muritor
Cântă și tu omule,
Uită supărările, mai, mai
Sensul versurilor
Cântecul reflectă asupra trecerii vieții, comparând-o cu fragilitatea naturii și inevitabilitatea morții. Îndeamnă la bucurie și uitarea supărărilor, conștientizând efemeritatea existenței.