Mândro, către seară
Vino în deal, lângă salcâmi,
Rupe-mi din ie să-mi poarte noroc
În gând să te port când adorm!
Rupe din ie să-mi poarte noroc
Când dau piept cu moartea pe front!
Gândul m-aduce acasă
La chipul tău drag, flori albe în păr,
Ochii tăi triști, plini de lacrimi de dor,
Casa din vale cu vie-n pridvor.
Ochii tăi triști ce m-așteaptă-napoi,
Livada cu meri și câmpul cu flori.
Mândro, să nu-ți cadă lacrimi,
De mi-o fi dat să nu mă-ntorc
Și de-o fi să dispar, n-am să mor în zadar!
Leagă-mi din ie pe ram de salcâm
De-o fi să-mi dau viața și nu mor degeaba,
Necunoscut nu am cum să rămân!
Sensul versurilor
Un soldat pe front își amintește cu dor de iubita și de casă. El își acceptă soarta, fiind gata să se sacrifice pentru țară, dar își dorește să nu fie uitat.