Tu ești regina nopții
Și steaua dimineții
Tu ești cea pe care o iubesc
Tu ești cea pe care n-o s-o cuceresc.
Din păcate simplitatea ta
Pentru mine îmi prezintă inferioritatea
Tu, Cătălina, fată de împărat
Care mi-ai descântat odată
Ai căzut în păcat
Și ce ai făcut?
M-ai pierdut!
Așa ți-am spus
Cu infidelitatea ta, mai bine nu-s
Și să nu renunț a fi un Luceafăr
Cu frica de venit cu seară
De-a-mi descânta pentru a 4-a oară.
Cătălina cu ochii verzi
Oare acum pe cine să mai crezi,
Când toți te mint
Spunându-ți că „fiu al tău eu sunt”?
Eu continui să fiu înger și demon
Până când din eternitate o să mor
Dragostea mea, Mon amour.
Hyperion, fiu nobil de stea
În lumea-aceasta, să îmi ia locul vrea.
Hyperion, fiu de zeu de zeu.
Nu o să fii în locul meu
Pentru că eu sunt aici de la început
Iar tu totul vei fi pierdut.
Vei fi pierdut dragostea de tată,
Dragostea ce-o primeai odată.
Nu ești potrivit pentru acest loc
Fiindcă nu ești scăldat în al soarelui foc.
Eu știu ce înseamnă să vezi pe om
Și să nu-l deranjezi pe marele domn.
Iubirea mea, m-a înșelat
Ești pregătit tu oare
Să faci parte din cerul înstelat,
Văzând că nemuritor cum iubita-ți moare?
Cătălina moare de dorul meu.
Dar ce să fac dacă sunt un zeu?
Era să devin pentru ea un muritor
Fără ca ei de luceferi să îi fie dor.
M-a îndurerat că a plecat cu Cătălin
Atunci când i-am arătat fața mea destul de lin.
Ea știa că sunt plutonic și neptunic
Știa că ce simțeam pentru ea, puteam să amplific.
Așa că Hyperioane, degeaba încerci,
Vei avea dezamăgiri, zeci și zeci.
De vei deveni muritor
Pentru demiurg nu vei mai exista de zor.
Așa cum Cătălinei i s-a-ntâmplat
Când de mână în lume cu Cătălin a plecat.
Eu sunt cel dintâi
Într-o lume plină de copii
Și cel din urmă
Într-o lume plină de noroc în urnă.
Eu fiu de demiurg
Să îmi fie ales să devin chirurg?
Să operez muritori
În condițiile în care ei tot vor muri?
Eu? Filozof?
Mai mare de atât nu există niciun of.
Eu, militar pe pământ de muritor?
În niciun caz, de poziția mea voi muri de dor.
Eu? Cântăreț sau poet?
Viața înseamnă mai mult de a fi Ascultat la un pahar de Moet.
Nu sunt capabil a ferici pe cineva
De asta m-aș duce în univers, singur, undeva
Asta e, sunt un nemuritor
Și printre aia zece
Care mor de dor
Eu rămân rece.
Ca să nu fiu din nou rănit
De muritori încă de la asfințit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința unui zeu/luceafăr care iubește o muritoare, dar nu poate fi cu ea din cauza diferențelor fundamentale dintre ei. El este nemuritor și destinat unei existențe superioare, în timp ce ea este efemeră și legată de lumea terestră. Reflecția asupra condiției sale divine și a imposibilității de a găsi fericirea în iubirea cu un muritor.