Ciprian Cotruta – Păcălește-Mă, Dar Rămâi

De-ai fi știut câtă tăcere a fost aici
De-ai afla câtă pustietate s-a întins până la noi
De-ai fi vrut să sparg drumurile din care te ridici
De mi-ai spune să mă scurg, m-aș strecura printre ploi..
Minte-mă, dar rămâi încă o viață, rămâi!
Privirea anilor noștri, copilăria ce-a fugit
De-ai vrea, nu ai lăsa și nu ai privi iubirea cum îngheață.
De-ai fi vrut, eu deja aș fi plecat.
De-ai ști să minți, ai minți, dar ai rămâne..
Și ce-ar ieși dinspre răsărit nu ar mai apune..
Aș apuca să-ți duc dorul dacă ai lipsi.
Numai tu nu vei afla lacrimile de care te-ai pricopsi.
Minte-mă, dar rămâi încă o viață, rămâi!
Privirea anilor noștri, copilăria ce-a fugit;
De-ai vrea, nu ai lăsa și nu ai privi iubirea cum îngheață
De-ai fi vrut, eu deja aș fi plecat.
Nu apuc să spun ceva, și cuvintele-mi sunt străpunse
Numai tu nu ai aflat încă aceste lacrimi demult, demult apuse
Niciodată nu voi povesti acest vis în care minți, dar rămâi.
Nu pleca încă, lasă-mă să plec eu întâi, să plec eu întâi..
Minte-mă, dar rămâi încă o viață.. rămâi!
Privirea anilor noștrii, copilăria ce-a fugit;
De-ai vrea, nu ai lăsa și nu ai privi iubirea cum îngheață..
De-ai fi vrut, eu deja aș fi plecat.
Minte-mă, dar rămâi încă o viață, rămâi!
Minte-mă! Minte-mă, dar rămâi!