Plină de afecțiune
În genunchi stai și te rogi
Domnului, să se răzbune
Pe vecinii pisălogi.
Crucea nu ți-o duci în spate
Și nici biblia n-o știi
Când vorbești verzi și uscate
Încerci alții a-i prosti.
Stai cuminte în grădină
Și plivește rând cu rând
Sufletu-ți plin de neghină,
Vorbele îți măsurând.
Nu-mi mai da sfaturi neghioabe
Despre vatră și pământ,
Povestește-mi de podoabe
De machiaj sau de veșmânt!
Nu te știu nici de prenume
Și ce-i mult e mult prea mult
Am trăit în astă lume
Mult prea mult ca să te-ascult.
Mulți vorbesc doar să nu tacă
Doar ca vremea să le treacă!
Ce e trist tot trist rămâne.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o critică sarcastică la adresa unei vecine ipocrite, care oferă sfaturi nedorite și se amestecă în viața altora. Naratorul refuză sfaturile acesteia și își dorește o conversație despre subiecte mai superficiale.