Tu mă petreci.
Iubirea ți-o aud cum se strecoară
Prin catifeaua sufletului meu,
Plăpândă scurgere, ca prima oară
Când nu știam nimic din ce-am fost eu.
Acuma însă brațul se ridică
Sfios, să prindă foșnetul trecut;
Zadarnic însă, totul e risipă
Naiv de toate ce nu le-am știut.
Te las iubire strânsă între gene
Înnobilând aducerile aminte
Ca tânără să-mi fi, lăsată-n vreme
În forma veșnic nouă și cuminte.
Eu nu te plâng, de ce te-aș plânge oare?
M-ai petrecut atâția ani la rând
Ca cea mai dulce și suavă boare
Ce-mi vei petrece dusul în curând.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o iubire trecută, privită cu nostalgie și acceptare. Naratorul nu regretă, ci mai degrabă apreciază impactul pe care această iubire l-a avut asupra vieții sale, văzând-o ca pe o prezență constantă și dulce.