Christian W Schenk – Pe Maidan

Pe Maidan mor oamenii din nou
și nu mai forfotesc, pleacă-n etern,
se-ascund în sine ca într-un tablou
de Bruegel, în al Dante-lui infern –
Mor oamenii în parcuri, puși la zid,
iar dincolo de ei alții ucid
și florile și tot ce-a fost fratern.
Cad fulgerele bestiale pe Maidan,
cad trăsnetele ucigașe peste toți
cei ce-ndrăznesc a mai trăi numai un an
ca-n vremurile la răscruci de hoți
pândind parșivi la orice colț de stradă,
ascunși ca nimenea să-i vadă;
sub masca păcii, plini de patrioți..
Nici ploaia nu e-n stare să mai spele
vărsatul roșu de pe sute de maidane
nici noaptea nu mai spală mii de rele
cu apele preasfintelor iordane
care spălară fruntea celui crucificat
scăpându-ne pe veci de-acel păcat
și măturându-le pe veci cu gherdane!.
Pe veci?! Ia spune-mi Doamne, astăzi
de ce ne-ncerci din nou ca în Sodom
lăsând creștinii ne-ngropați pe străzi
sau aruncați în șanțuri om cu om?
Nici iarba n-o mai crește-n veci
dar macii or mai crește; lilieci
se vor chirci pe câmpuri monocrom..
Stau și adun din macii mei capsule
ca să droghez întreaga lașitate
a lumii-ntregi, celule cu celule,
ce se ascund de crunta realitate,
a celor care ochii își închid
trăind în vidul celor ce ucid
în numele a ce-i umanitate –.
Sus doarme Domnul cu o mână atârnată
pe malul cerului, bătrân și obosit
de mult prea multă lume condamnată
de-a nu mai fi atât de ponosit..
Noi adunăm în primăvară flori
gătindu-ne nevinovați de sărbători
uitând de cele ce ne-au înjosit!.
Cu cozonac, cu miel, cu vin pe masă
sărbătorim crucificatul pentru noi;
dar oare El ne-ar mai intra în casă
de-ar ști de ceilalți, de câte nevoi
trecut-au și mai trec în astă lume,
de-ar ști de mieii Lui, de mii de nume
sacrificate într-un crunt război?.
Cine învie morții de prin gropi
pe care-n mintea mea îi tot dezgrop?
Adună Doamne lumea asta-n snop
și spală-ne cu noul tău potop!