Christian W Schenk – Pe Maidan

Pe Maidan mor oamenii din nou
și nu mai forfotesc, pleacă-n etern,
se-ascund în sine ca într-un tablou
de Bruegel, în al Dante-lui infern –
Mor oamenii în parcuri, puși la zid,
iar dincolo de ei alții ucid
și florile și tot ce-a fost fratern.
Cad fulgerele bestiale pe Maidan,
cad trăsnetele ucigașe peste toți
cei ce-ndrăznesc a mai trăi numai un an
ca-n vremurile la răscruci de hoți
pândind parșivi la orice colț de stradă,
ascunși ca nimenea să-i vadă;
sub masca păcii, plini de patrioți..
Nici ploaia nu e-n stare să mai spele
vărsatul roșu de pe sute de maidane
nici noaptea nu mai spală mii de rele
cu apele preasfintelor iordane
care spălară fruntea celui crucificat
scăpându-ne pe veci de-acel păcat
și măturându-le pe veci cu gherdane!.
Pe veci?! Ia spune-mi Doamne, astăzi
de ce ne-ncerci din nou ca în Sodom
lăsând creștinii ne-ngropați pe străzi
sau aruncați în șanțuri om cu om?
Nici iarba n-o mai crește-n veci
dar macii or mai crește; lilieci
se vor chirci pe câmpuri monocrom..
Stau și adun din macii mei capsule
ca să droghez întreaga lașitate
a lumii-ntregi, celule cu celule,
ce se ascund de crunta realitate,
a celor care ochii își închid
trăind în vidul celor ce ucid
în numele a ce-i umanitate –.
Sus doarme Domnul cu o mână atârnată
pe malul cerului, bătrân și obosit
de mult prea multă lume condamnată
de-a nu mai fi atât de ponosit..
Noi adunăm în primăvară flori
gătindu-ne nevinovați de sărbători
uitând de cele ce ne-au înjosit!.
Cu cozonac, cu miel, cu vin pe masă
sărbătorim crucificatul pentru noi;
dar oare El ne-ar mai intra în casă
de-ar ști de ceilalți, de câte nevoi
trecut-au și mai trec în astă lume,
de-ar ști de mieii Lui, de mii de nume
sacrificate într-un crunt război?.
Cine învie morții de prin gropi
pe care-n mintea mea îi tot dezgrop?
Adună Doamne lumea asta-n snop
și spală-ne cu noul tău potop!

Sensul versurilor

Piesa descrie ororile războiului și pierderea inocenței, invocând imagini biblice și un sentiment de deznădejde. Se pune sub semnul întrebării rolul divinității în fața suferinței umane și se exprimă dorința de purificare și iertare.

Lasă un comentariu