În fața ușii stă progresul
și tot se uită cu mirare ce se-ntâmplă.
Păi nu se-ntâmplă-n fond nimica
și-așa se pregătește de schimbare,
își pune salopeta,
ia lopata,
mai doarme câte-o noapte,
mai mănâncă
și-așteaptă anii
ca să treacă pragul
ce nu-i încă făcut
și-așa de zori
se chinuiește-ntruna,
ba cu schimbatul,
ba cu una, alta,
dar tot mai stă ca la-nceput
în fața ușii
că n-are prag
și nu poate intra.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea de așteptare a progresului, care stagnează din cauza lipsei unei oportunități clare sau a unui impuls inițial. Metaforic, ilustrează incapacitatea de a acționa și de a depăși un obstacol invizibil.