Chopo – Chioru’

Era o seară de vară când cu ai tăi erai pe afară,
Ai întâlnit-o și-ai privit-o ca pe-o pradă ușoară.
Nu era prima oară, se întâmplase deja destul de des,
Știai că majoritatea lor sunt pe interes.
Ai privit-o zâmbind și-ai abordat-o gândind,
Că e la fel ca restu’ care știi ce pretind.
În schimb, felul ei de-a fi atât de diferită,
Te-a făcut s-o placi, era chiar deosebită.
Când te regăseai în ea fără ca asta să depindă,
De faptul că ochii ei erau cea mai clară oglindă.
Și nu-ți venea să crezi că-ți era teamă să te apropii,
Toată viața ai fost înconjurat numai de scorpii.
Era mereu unde erai și tu, mereu cu tine,
Și tot ceea ce făcea, făcea ca ție să-ți fie bine.
Indiferent de problema ta, nu vedeai că plânge,
Ba chiar îți spunea că trebuie să crezi în îngeri…

Încercai să te ții tare, dar singur îți dovedeai,
Că erau mai triste zilele în care n-o vedeai.
Fiindcă zilele dorite de la soare incinși,
N-o pierdeai din ochi nici când erai cu ochii închiși.
Te înțelegea când greșeai, nu era nevoie să te scuzi,
Și spunea exact vorbe pe care vroiai să le auzi.
Erau mereu cu o calmitate ieșită din comun,
Îți vorbea doar despre îngeri și ce înseamnă să fii bun.
Părinții ei s-au despărțit fiindcă ta-su era un laș,
Când ea trebuia să plece ceva timp în alt oraș,
Trecând peste tentațiile legate de tine,
A hotărât să facă asta c-an final să vă fie bine.
Împreună ați stabilit să vă vedeți săptămânal,
Până când avea să fie dată sentința-n tribunal,
Iar în final, după mai puțin de-o lună,
Să fiți din nou nedespărțiți zi de zi împreună…

Venise noaptea dinaintea aniversării ei,
Când vroiai să-i faci o surpriză, căci acum știai ce vrei.
Aveai de gând s-o chemi să-i spui tot ceea ce simți,
Chiar dacă și-n oglindă o spuneai printre dinți.
Ai pus un tovarăș s-o anunțe în mod brutal,
C-ai avut un accident grav și acum ești la spital.
A trezit-o din somn, ea nu știa dacă a fost vis,
A încercat să te sune, dar aveai telefonul închis.
Atunci ea, speriată, văzând că nu-i de bine,
S-a urcat în mașină și-a pornit rapid spre tine.
Afara ploua torențial, ea conducea demențial,
Călcând pedala la maxim, plângând în ultimul hal.
Cu ochii înlăcrimați și cu mâna pe telefon,
N-a observat că furtuna doborâse în drum un pom.
A pierdut controlul și-a ieșit în decor,
S-a răsturnat și s-a oprit într-o grădină cu flori.
Au găsit-o în zori înconjurată de flori,
Însă sufletul ei se ridicase la nori.
Tu o așteptai să vină, căci așa a promis,
Dar acum ea era cea cu telefonul închis.
Și apoi lumea și timpul ți s-a oprit în priviri,
În momentul în care seara ai văzut-o la știri.
Ai rămas fără aer, voci în cap îți sunau,
Ea acum era moartă și părinții plângeau.
Simțeai că vrei să mori, simțeai cât te ajunge,
Însă unul ca tine niciodată nu plânge.
Te simțeai vinovat și pătat pe mâini cu sânge,
Iar dacă mințeai în ceruri să n-o spui unui înger.