Strofa 1:
Cine s-aseamănă s-adună
Așa că adună-mă de pe jos
Ia-mă încet de o mână
Nu mă lăsa să alunec în jos.
O nouă zi, cu capul pe bar
Doar eu, doar eu,
Și un prieten imaginar.
N-am făcut nimic,
N-am făcut nimic,
N-am făcut nimic,
Absolut nimic.
Refren:
Lumea în care trăiesc se închide și visează
Iar eu rămân din nou fără cuvinte ce rimează
Prieteni buni nu se găsesc, ei se inventează
Și îmi spun că nu mai doare așa de tare
De-ar fi lucrurile, eh, așa ușoare.
Strofa 2:
Asta nu e un cântec legat de iubire
Așa cum eu mă simt legat de tine
Aș vrea să renunț
Aș vrea să mă lași să pot să uit de fiecare loc prin care am trecut.
Luna se rupe și cade,
Se agață-n părul tău
Iar nasturii hainei mele țin frigul departe de corpul tău.
Cinci secunde măcar sper să simți cum e să fii cu un pas în urmă
Să vezi cum e să arzi.
Refren:
Lumea în care trăiesc se închide și visează
Iar eu rămân din nou fără cuvinte ce rimează
Prieteni buni nu se găsesc, ei se inventează
Și îmi spun că nu mai doare așa de tare
De-ar fi lucrurile, eh, așa ușoare.
Refren:
Lumea în care trăiesc se închide și visează
Iar eu rămân din nou fără cuvinte ce rimează
Prieteni buni nu se găsesc, ei se inventează
Și îmi spun că nu mai doare așa de tare
Că-n sfârșit îmi e mai bine
Că nu mai depind de tine
Că m-împac cu ideea
De-ar fi lucrurile, ehe, așa ușoare, da.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și deziluzie, vorbind despre o stare de dependență emoțională și dorința de a scăpa de trecut. Refrenul subliniază ideea că prietenii adevărați sunt greu de găsit și că adesea ne creăm propriile iluzii pentru a face față durerii.