Cezar Popescu – Balada Smartphone-ului

Am uitat că-nfloresc teii,
C-avem iarbă, cer, natură,
Lumea noastră este azi
Un ecran și-o tastatură.
N-am mai rupt o păpădie,
N-am mai alergat prin vânt,
Cum să ții tu fruntea sus,
Când privirea e-n pământ?
Ne văităm mereu de joburi,
Suntem rupți în fund de foame
Dar la bancă facem credit
Pentru super-telefoane.
Nu mai știm ce e un zmeu,
Nu mai știm a bate-o minge,
De pe Facebook noi aflăm
Dac-afară-n stradă, ninge.
În loc să dansăm c-o fată,
Noi vorbim pe chat. Și-n club
Ne-ntâlnim pe la cafele,
Doar să stăm pe net în grup.
Snapchat, Facebook, Instagram –
Astăzi au copii-n cap;
Nu se scrie-n zi, la ore,
Cât se scrie pe WhatsApp.
Nici dacă ne mor bunicii,
Nu ne ia melancolia
Și tristețea ca atunci
Când ne moare bateria.
Acasă, on-line mereu,
Nu ne mai privim părinții,
E mai grav să cadă netul
Decât să ne cadă dinții.
Poate crezi c-exagerez
Și gândești: „Bă, nu se poate!”
Dar faptul că ești on-line,
Chiar acum, îmi dă dreptate.
Nu dormim cât stăm logați
Și-o să vă mai zic un pont:
Curând nu vom mai fi oameni,
Vom fi doar un simplu cont.
Și-o s-avem creiere pline,
Dar în inimi vom fi goi,
Că nu noi avem smartphone,
Ci ele, ele ne au pe noi!