Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri ard ne-ncetat;
Viața-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
Ești tu o fee? Ești zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
De ești aproape, pieptu-mi palpită;
De ești de față, eu mă uimesc;
La glasul-ți mintea îmi e răpită;
Dar mi-ești străină, și mă-ngrozesc.
Deștept, în somnu-mi chipul-ți e-n mine;
Mă uit la lume, și, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
Ființa-mi toată ție-ți urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu ești suflet corpului meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și dureroasă, în care eul liric se simte dependent de persoana iubită, dar și înstrăinat de aceasta. Sentimentele oscilează între admirație și spaimă, evidențiind o luptă interioară intensă.