E târziu în noapte și nici un „glas de ajutor” nu se aude din jurul meu.
Fiecare particică din mine se simte singură într-o liniște deplină.
Doar un radio încearcă să mă țină treaz, încercând să mă încânte de sunetele vechi și calde ale străinilor.
Este frig în jurul meu, e târziu și rece, e iarnă, e Decembrie și totuși nu există zăpadă ca în anii copilăriei.
Ce-aș da să fiu din nou copil!
Afară e rece și întunecat,
Eu singur am rămas.
Departe de tine sunt
Și totuși aproape,
Atunci când gândul
Ma trimite la tine
În fiecare clipă
Trăită în lume.
Fiori mă țin să scriu,
Să-ți spun cât te iubesc de mult,
Dar un rând eu vreau să scriu,
Să tipăresc numele tău în gând
Și nimic să nu mi-l șteargă.
Te iubesc… și totuși nu îmi e de ajuns.
Te am lângă mine atunci când îmi e greu
Și totuși… vreau mai mult.
Vreau ce alții nu au, nu vor și nu au obținut.
Vreau să nu te pot pierde niciodată.
Vreau ca fiecare clipire a ochilor tăi
Să fie sclipirea din ochii mei.
Vreau să nu mă pot opri din plâns
Atunci când în seara târzie îmi spui:
„Pui, eu trebuie să mă culc că e târziu.”
Și târziu dacă ar fi gândurile, nimeni
Și nimic nu mi le poate înlocui,
Pentru că da, tu știi, nimeni nu e ca tine,
Nimeni nu are surâsul tău fermecător.
Așa cum îl ai tu, așa cum mi-l dai tu,
Deși ești tot ce îmi doresc,
Deși ești tot ce mă face fericit,
Totuși cu ceva sunt neîmplinit.
Privește-mă în ochi și zi-mi:
„Fericire fără drum și dragoste fără parfum.”
De ce eu simt un gol în mine
Atunci când nu ești lângă mine?
De ce atunci când îmi vorbești,
De fericire mă împlinești
Și gustul dragostei îmi dăruiești
Și simt că nimic nu mai poate fi cum a fost.
Sunt o frunză căzută în vânt
Și alungată zi și noapte
De pe o creangă pe o alta
Până mă izbesc de pământ
Și tremur până când din nou
Voi fi pe ramură fluturând.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de iubire, dor și singurătate. Naratorul se simte neîmplinit chiar și în prezența persoanei iubite, fiind măcinat de dorința de a nu o pierde niciodată și de un gol interior resimțit în absența ei.