Zilelor care au trecut
Şi socoteala le-ai pierdut
De când jos la poarta ta
Nu, nimeni nu a mai trecut.
Nici la fereastră nu-s culori (?)
Trec numai norii călători
Simţi că-n tine e un gol
Cum e în cutia de scrisori.
Iar te-ai închis în odaia ta
Lacrimi în ochi ai, nu-i aşa,
Te întrebi să mai fi fost
Mai singură ca acum.
Tu, de asemeni, ai purta
Vinovăţia-n seama ta
Dar nici tu n-ai mai fost
Mai singur ca acum.
Parcă mai e ceva-ntre noi
Ce ne opreşte pe-amândoi.
Cum de-am lăsat de s-antâmplat
Toţi care ne-am însingurat.
Cum ne topim de acelaş dor,
Cum fiecare-i temător,
Cum poate fi mistuitor,
Vina e a noatră, a tuturor.
Rândul tău încă n-a venit.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de singurătate și vinovăție împărtășit de două persoane, separate de ceva nevăzut. Ei se simt blocați și așteaptă ca rândul lor să vină, simțind că vina este colectivă.