Din fașă eram ceva de groază ca Hitchcock,
Visam să reprim sifoane cu orice mijloc,
Deși-s slab pentru lupte, pentru brute am
Mai multe surprize ca Andreea Marin,
Neplăcute!
Din teniși eram ceva de speriat ca Peleș,
Vere, și nu sufeream, neam, curcan ca Peneș,
Deși cam leneș, acum am cunoștințe să-i ard
Cum trebuie ca de ziua recunoștinței!
Spargeam geamuri, mingi de 35, semințe,
Ignoram cerințe, falsificam adeverințe.
Copii sinceri și zglobii, n-au irosit o zi
Strângând timbre și fobii, tre’ să știi
Că rupeam maidanu-n două, chiar să ningă
Sau să plouă sau să frigă frate, nouă
Nu ne era frig sau fria
Va să zică, ne găseai c-o sticlă de citirica!
Filozofând, cică, de fotbal și păsărică!
Chestii și socoteli, cu Mutu, Cristi și
Bogdănel, golăneli, beții și ciondăneli
Până se stingeau luminile,
Neața mă trezea cocoșu’ de ziceai că m-am
culcat cu găinile!
De mic visam să leșin smardoi
Puteai s-aduci chiar și-un smartrei,
Tăbăram pe amândoi!
Că-mi curge prin co**e răutatea lui tataie și demnitatea câștigată-n atâtea războaie!
Mi-aduc aminte când m-am așezat la birou
Concentrându-mi toată forța psihică-ntr-un stilou!
Atent ca un ziarist la primul său articol, a doua zi când l-am citit din nou mi s-a părut ridicol!
Dobrescu făcea beat-uri ca-n State
Și texte atât de grave că meritau în bitum gravate!
Carbon, Deliric, 2.10, Nwanda și cu DOC,
Alna, Haitasu, Paul, Herbert, eu, și cu Smog!
N-am cerut păreri niciodată,
Mai ales de la genu’ de oameni ce par serioși când se-mbată!
Auzeau și se uitau ca tâmpiții,
Bâlmâjind ceva de BUG Mafia, Familia și Paraziții
Strâmbau nasu’ percepând versurile,
Că nu țineau pasu’ cu ele și nici
Nu le vedeau sensurile!
Coincidențe multe, ajung să mă-ngrijoreze
11 septembrie, tot omis-a ipoteze
N-am scris istorie,
N-am prins nici glorie,
Da’ fiecare victorie
Ne-a rămas în memorie!
Probabil că de-afară
Pare mare damblageala
Să urlii 15 ani
Într-o liniște mormântală
Mai nou e total pe dos după capu’ tău
Să mă ‘depărtez de rap,
Și de tot ce-mi face rău
Nu mă interesează de cine
Mă-ncadrează la artă, cine mă ceartă
Sau mă umple de slavă deșartă.
Fiindcă aceiași ce nu voiau să-și bată
Capu’ să-mi priceapă rapu’
Azi n-o să conceapă faptul
Că dacă mai scriu câte-un rând
E pentru că pofta trece gătind,
Dar tot pofta vine mâncând!
Și n-am știut să fiu tare
Printre tentații, și-am rănit sentimente
Pentru niște senzații
Realizând când astea aveau să se termine
Că nu-i nimic mai valoros decât
Viața în sine!
Ca orice alt deliciu,
Poezia-i practic viciu’
Și ca orice slăbiciune
Își va cere sacrificiu’
Nu-i nimic mai greu
Decât să câștigi clinciu’
Că-n afară de Scriptură
N-ai niciun indiciu!
E de-ajuns un simplu artificiu
Într-un litigiu să eviți pușcăria
Sau să scapi de ospiciu
Dar conștiința te bate cu biciu’
Și de supliciu.. nu mai scapi
De-alde Popoviciu sau Patriciu!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecutului, a alegerilor făcute și a sacrificiilor inerente vieții și pasiunilor. Artistul meditează asupra copilăriei, a tentațiilor și a impactului acțiunilor sale asupra celorlalți, ajungând la concluzia că viața însăși este cea mai valoroasă.