Țara-mi plutește-n derivă, ca o navă fără ancoră
Da’ nimenea n-o apără atunci când pirații o-mpânzesc
Ca-n Năvodari și se evaporă, lăsând un marinar la cârmă,
Deci pan’ la urmă nici umbră de metaforă.
E-atât de greu pentru mine să-ncarc harponul
Să mă-narmez, să mă-nfrânez, e-atât de greu să-mi fac canonul,
Mă minunez cum au dus unii maratonul și inevitabil
Mi-amintesc că n-am nici pe sfert dragostea lor, probabil
Incomparabil, mai bine murim toți onorabil
Decât să fim scalvii cuiva, total inacceptabil
Doar Dumnezeu e contabil, dar poporul meu e culpabil
A fi capabil să dea lumii scris palpabil.
Inegalabil în fapte, admirabil în fapt e memorabil peste ani
Tot sacrificiul, absolut incontestabil al acestor veritabili titani
Am cunoscut chiar venerabili veterani
Insuportabili pentru tirani
C-atunci când adevărul n-a fost convenabil total
Oameni indezirabili social, dar ireproșabili moral
Au suferit inimaginabil la Canal, Aiud, Jilava
Sau camera 4 spital, fiind totuși implacabili.
Practic ducând o cruce grea, lacrimi curgându-le
Îi spălau de patimi, lăsând loc Duhului Sfânt
Să-i inunde pe dinăuntru, făcându-le gândul profund
Dându-le cuvântul fecund, ca să pătrundă-n amănunt.
Un biet suflet flămând, golit de Hristos plapând
Ca un fir mărunt de iarbă, abia răzbatând în vânt
Dezvoltând rădăcini ce-aduc din adânc hrana pomului,
Și ramuri ce se-ntind la cer, spre slava Domnului.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre starea dificilă a țării, despre sacrificiul celor care au luptat pentru adevăr și despre credința ca sursă de putere. Este un apel la onoare și demnitate, în contrast cu acceptarea pasivă a nedreptății.