Nu-mi amintesc precis de unde provin
Sau ce proces m-a făcut să devin ce sunt
Dar cred că-n viața anterioară am fost un budist yoghin
Dependent de p***ă, vin, Bixtonim și psilocibin.
Nu mă pot bucura deci de-un trecut curat
În prezent sunt un spirit torturat de-un blestem
Un scriitor frustrat evident de conturul tot mai clar
al unui viitor furat de sistem.
Încă-mi amintesc de parcă s-ar fi-ntâmplat ieri
Eram cel mai fericit puști din cartier
Da.. multe le-am dus la extrem
Și eu doar încercam în fel și chip să le duc la un alt nivel.
De mic vroiam să știu în ce ocean se varsă Styxul
Vroiam să știu de unde până unde ține Abisul
Și nu țineam cu tot dinadinsul
Dar am aflat că tre să treci prin Iad s-ajungi să-nțelegi Paradisul.
Mi-amintesc de prieteni, cei cu care-am crescut eu
Cei cu care beam vodkă în drum spre Kromm Studio
Cât și de-aceia care pierdeau vara lui ’97
În Parcul Tineretului schimbând casete audio.
Încă mi se părea că pot să am totul
Dar plăceri simple dispăreau și viciile le luau locul
Încă mi se păreau vise-mplinite
Beții cu fise muncite, cârje la p***e tâmpite.
Mai târziu, reprize cumplite de kumite
Pe-un beat făcut subit de VD și Jupiter
Și plus c-am văzut că am pact cu Lucifer
Sute de nopți albe mi s-au stratificat pe ficat.
Și poate m-am ars de la atâta Jidvei
Căcat ștanțat ce-am ars cu băieții mei
Cam tripat că vine Garcea la mine
Panicat că-s harcea-parcea și-am și 50 de g de ganja la mine.
Diavolul lucra neîncetat
Mă tenta repetat acaparându-mi treptat sufletul
Paralizându-mi de fapt cugetul
Schimbându-mi culoarea sângelui pentru păcatul de a fi înfometat îngerul.
Și-s prea multe panici de sirene
Prea mulți prieteni căzând în droguri și sărind din scheme
Prea multe migrene, prea mult venin prin vene
Și toate astea de mult prea mult timp, vere.
Prea mult stres, nu reușesc să mă fac înțeles
Mai ales că n-am nici un interes
Fumez până-n stadiul în care nu mai gândesc
Nu mai vorbesc, nu mai fac nici un gest, nu mai zâmbesc.
Noapte de noapte rupt de realitate
Vărs Lacrima lui Ovidiu și ard șmecheri cu AK-47
Mă trezesc cu cafea cu lapte
Și-mi vine greu să cred că se poate să am 26, frate.
Și încă stau la marginea Bucureștiului cu ai mei
Încă riscând ani grei și totuși
Încă irosind șanse concrete de a face bani grei
Dar încă păstrând credința când ceilalți sunt atei
și se reped cu sentința ca orice creștin pios
Mi-a plăcut să cred că-s genul religios
Dar am preferat să mă-nchid într-un cerc vicios
Prestigios de tumultuos… recunosc
Sunt unu la sută din ce-am vrut și-aș fi putut să fiu
Frate, știu
Și poate și pentru că scriu noapte de noapte până foarte târziu
Căutând să fac bani păstrându-mi spiritul viu.
Și chiar când reușesc succesul îl simt atât de pustiu
Unde greșesc nu știu
Cred c-am început să omit aparența
Tot căutând esența și luptând sleit cu dependența.
E deja mult timp de când rătăcesc prin religie
În timp ce mulți alții doar îmi citeau mândri bucăți din Biblie
Încă pierdut, nesigur
Am sute de cunoștințe și totuși sunt atât de singur
și cât se poate de toxic… e Iad
Mă țin strâns de barele porții, sfidând toanele sorții
Încercând să scap din ghearele morții
Negociind prețul luminii cu fiarele nopții.
Cât de greu pare, tre să obțin cheia echilibrului
care mă învață să evit capcanele timpului
Tre să merg mai departe, nu văd alt drum
Și oricum e deja târziu să ma-ntorc acum.
Am nevoie de spirit, c-aia-mi insuflă forța
Am nevoie de liniște, de-aia-l ascult pe Mozart
De-aia-l caut pe Dumnezeu ca un creștin
De-aia cad și revin, niciodată n-am crezut în destin.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta cu dependențele, căutarea unui sens spiritual și regretele legate de alegerile făcute în trecut. Protagonistul se simte pierdut și toxic, oscilând între dorința de a se schimba și incapacitatea de a scăpa de trecut.