Mă jurasem că renunț la rap, dar
Nu mă pot opri din scris, eu-s chiar nebun la cap, clar
Mi-am promis mie și v-am promis și vouă
Deci chemați o ambulanță și duceți-mă la 9
Dar, dați-mi un nenorocit de pix și niște hârtie
Ca să aduc bucurie, în secția de psihiatrie
La Șbârna aș umple peretele, la Dilai rețetele
Cu mii de versuri cu multiple sensuri ca versetele
La sclavi și la trompete, le arăt perfect defectele
În momentele în care le fac portretele
Că-s toți ca majoretele, când vine Dragobetele
Schimbându-și principiile mai des ca șosetele
La microfon nu mă abțin, sunt hapsân
Da’ măcar acum văd toți puștii cât de slabi sunt
Și încă nu pot fi ce tind, rătăcind
Fugind de deznădejde până la iluzie și revenind
Trăim zilele fricii, cu doar câteva indicii
De exemplu: iubirea presupune sacrificii
Iartă-mă că de când nu mă mai laud cu vicii
Am luat-o pe câmpie cu religia ca toți bunicii
Acum insultă-mi credința, golit de nepăsarea
Sub care îți ascunzi și suferința și frustrarea
Vorbim pentru cei doi fani ai tăi să-mi strici numele
Pe care oricum nu dau 2 bani, hai, bă, fii serios, și bunghește zdreanța
Că singurul rău pe care mi-l poți face, se numește greață
Religios sau nu fine, cât timp cred în bine
E clar că ai dușmani mai periculoși decât mine
Pot fi Ponta, Băsescu, Boc, Antonescu sau Iluminați, tati, convenabil însă practic
Eu zic de mii de patimi, care fac dintr-un romantic ca și Ghandi un fanatic antipatic ca Ted Bundy
De la ultimu’ sărman, pan’ la președinte, văd mândrie cât cuprinde
Ne cuprinde pretutindeni, mă surprinde cum se-ntinde
Mă deprindeți că depind de simple cuvinte să exprim ce am în minte
Suntem urmăriți de satelit, până și prin galerii, până și prin draperii
Deci nu-mi vorbi de caterinci, sunt supărat pe raparii
Ce-s jucării pe baterii, fură și de la părinți și nu vă zic de Pateric
Nu cred că sărăcia se numește criză
Cum nu cred că adevărul poa’ să-ncapă în epifiză
Nu cred în remiză, nu-l cred pe Elie Wiesel
Și mai ales, nu cred că ești conștient de miză
Când salivezi la un ca*at de 4×4
Pentru care-ai da mai multe droguri ca un psihiatru
Da ultimele porții la idioții de la colț
C-oricum sunt morți cu toții după care, tu fa-ți
Somnicu’ din ghete, cu boticu’ pe lăbuțe
Visând mii de mașinuțe, ai bling-uri pe hăinuțe
Vile de minim 5 steluțe
Cu piscine pline cu puicuțe fine și drăguțe
Dând din cur și din țâțe, în fine
Dar nu te mira că rămânem fără Ardeal
Fără pământ, fără ape, fără păduri, fără ideal
Fără familie, fără tradiție, adică fără tipic
Fără Hristos, fără iubire, adică fără nimic
Altfel zis lipsă totală, amețiți și de vrăjeală
De canal occidental, acum cerșim viză globală
Peste-așa zisă criză, văd o criză morală
Eclipsă mentală, aduc apocalipsa verbală.
Sensul versurilor
Piesa este o critică acidă la adresa societății contemporane, atingând teme precum ipocrizia, materialismul, pierderea valorilor și criza morală. Artistul își exprimă dezamăgirea față de starea actuală a lumii și față de superficialitatea oamenilor.