Nu trebuie să uităm nimic:
nici robinetul deschis, nici focul aprins,
nici surâsul pentru sărmani,
nici ruga neîncetată.
Nu trebuie să uităm a privi fluturii nou apăruţi,
nici cerul dintotdeauna.
Ce trebuie să uităm e chipul nostru,
numele nostru, vocea noastră, pulsul nostru.
Trebuie uitată ziua cu actele cotidiene,
uitată ideea de recompensă şi glorie.
Ce trebuie cu necesitate e să fim ca şi când nu am mai fi,
vegheaţi de ochi proprii,
autoseveri.
Restul nu ne aparţine.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre lucrurile pe care ar trebui să le prețuim și să le reținem (simplitatea, compasiunea, natura) și cele pe care ar trebui să le uităm (ego-ul, recompensele lumești). Sugerează o detașare de sine și o concentrare pe esență.