Vedeam ura cum spintecă trupul neputincios,
Călcând în picioare cuvântul Lui Hristos.
Era dezorientat în deșertul cuviinței,
Căutând în stânga și în dreapta ajutor credinței.
Avea mintea goală. Acum e varză, nu mai știe ce se întâmplă,
Altceva n-a fost să fie printre atâtea gânduri,
Printre atâtea rânduri, mă pierd singur în flenduri.
Altceva n-a fost să fie pentru cei ca tine,
Despre cei ca tine ce-au uitat respectul de sine.
Și la ce bun când toți suntem o apă și-un pământ
Și ne dăm verdicte false în fața unui jurământ.
Mi-am schimbat mentalitatea, am uitat ce-i respectul,
Ca restul persoanelor ce-au dat cu stângu-n dreptul.
Sângele-n vene fierbe, prea multe probleme,
Devreme, pe semne că ne ducem prea devreme.
M-a sictirit realitatea, uite-mă unde am ajuns,
Să negociez cu moartea până la stagiul de intrus.
Mintea-mi persistă, sufletul mă oprește,
Din a-mi pune la inimă ce pe-o zi pe alta crește.
Gândurile necurate ce m-aruncă-n ispite,
Mă simt de parcă-s înjunghiat cu cuțite,
Ca-ntr-un tablou pictat cu sânge de jertfă,
Sânge greu îmbibat în negru și-am trecut peste credință.
Mintea-mi delirează diferite stări de spirit,
Iau un pix, o coală albă, torn venin peste hârtii.
Urlet ascuțit șlefuit de un polizor,
Zgomotul pătrunzător ce nu mă lasă să adorm.
Ca un trecător încerc să-mi caut liniștea,
Și-o voi găsi cu greu conștient de mintea mea.
Toți sunt luminați dar nu toți au facturi plătite,
De-asta mulți s-afirmă după amăgiri pripite.
Capricios fără prea multe semne de întrebări,
Cum de unii au și alții sunt puși între bari.
N-avem pic de voință, n-avem pic de ambiție,
Nu mai vorbesc de cei 7 ani de acasă în dispariție.
Țin să anunț că va veni și ultima ședință,
După moarte ne așteaptă o grea sentință.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de luciditate amară, în care naratorul contemplă ura, pierderea credinței și apropierea morții. El se simte prins într-o luptă interioară, conștient de propriile imperfecțiuni și de judecata finală care îl așteaptă.