Ne-am văzut în zarea dimineţii
încopciaţi ca la cazarmă
tineri şi liberi de poveri
privind cum soarele se-nalţă
rupând din geana nopţii.
Cu piept străluminând
înaintam prin ierburi
şoptind într-un anotimp
cu gândul iubirii fără de amurg.
O! nu mă chema
pe ascuţita coamă
ce-i gata să mă-mpartă
în felurite spaime de-mprumut
iar tu
încă nu ştii să mă iubeşti
printre nămeţi şi fulgeri globulari.
Am haina străvezie găurită
de săgeata şoptită din arcul inocenţei
la vremea când nepăsarea era rege.
Toate au dreptul
să se împlinească.
Nu mă căuta regrete inutile
cămara e doldora
de amintiri în roşu.
Din adâncuri
iubirea îşi roti periscopul
vigilentă
ca o armată
într-un război
în care nimeni nu-i învingător.
O mână conştientă ne îndrumă
prin ea se vede
tot cerul în splendoare
viitorul.
Ce bine-ţi şade Doamne printre stele
la vremea când planeta se inundă!
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea iubirii și a amintirilor, navigând printre regrete și speranțe. Vorbește despre o relație dificilă, marcată de trecut și incertitudine, dar și de o călăuzire spre un viitor luminos.