Carlos Drummond De Andrade – Victorie

I.
Ca și cum eu aș fi vrut
să dărâm un turn de fier doar suflând.
Ca și cum eu speram
să pot intra în ochii ei iar apoi să-mi surâd.
Ca și cum aș fi simțit
pentru mine iubirea pe care ea n-o simte
iar după aceea ar fi simțit-o, iar fața mea
s-ar fi arătat în acel moment iubită.
Șase luni în această bătălie
pierdută fără să fi început.

II.
Ehei, nu are nicio noimă această iubire.
Inima îmi bate în piept să-l spargă.
Să-l spargă, iar cum ea nu-mi răspunde,
sporește iubirea mea.
Ehei, nu are nicio noimă această iubire.
După șase luni în sfârșit complete
merit și eu să ating acea gură
surâzând-negativă
ce dansează în pieptul meu.
S-a petrecut totul pe coridor.
Era atunci seară. Atunci
acea clipă fără nicio floare
între niște panouri de birouri
de perfectă neiubire.
Va fi o acceptare din cauza oboselii?
Un premiu semănând a răsplată?
Cine poate să știe. Iubirea
s-a îmbătat de acea sărutare
pe care i-am dat-o și mi-am dat-o
de fapt mie în gura ei înghețată.
N-a fost nimic. A fost totul?