Eu nu am decât două mâini
și sentimentul lumii,
dar pe dinăuntru sunt plin de sclavi,
amintirile se scurg din mine
iar trupul meu cedează
dacă e intersectat de iubire.
Când mă voi ridica,
cerul va fi mort și prădat,
voi fi mort eu însumi,
moartă dorința mea, moarte
și dezacordatele smârcuri.
Camarazii nu ne-au prevenit
că urma să avem un război
și că era necesar
să facem rost de foc și de alimente.
Mă simt pulverizat peste tot,
înainte să fi apărut frontierele,
vă rog din suflet cu umilință
să mă iertați.
Când va trece și vremea trupurilor,
am să rămân singur de tot
sfidând aducerile aminte despre
clopotar, despre văduvă, despre microscopistul
care locuiau în cocioabă
și n-au fost întâlniți
dis-de-dimineață.
În acești zori de zi
mai noptatici ca noaptea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară intensă, o senzație de fragmentare și o cerere de iertare. Vorbitorul se simte copleșit de amintiri și de povara lumii, anticipând o singurătate absolută chiar și după trecerea timpului.