Când m-am născut, un înger strâmb
din cei care trăiesc în umbră
a zis: Du-te, Carlos, fii
gauche în viață.
Casele îi spionează pe bărbați
iar ei aleargă după femei.
Și poate că seara ar fi albastră,
de n-ar exista atâtea dorințe.
Tramvaiul trece ticsit de picioare:
picioare albe negre sau galbene.
Doamne, de ce atâtea picioare, întreabă inima.
Dar ochii mei
nu întreabă nimic.
Bărbatul ascuns după propria lui mustață
e serios, simplu și puternic.
Aproape că nici nu deschide gura.
Are puțini, foarte rari prieteni
bărbatul din dărătul ochelarilor și-al mustății.
Doamne, de ce m-ai părăsit
dacă știai că eu nu eram Dumnezeu,
dacă știai că eram slăbănog.
Lume lume vast mapamond
de era să mă cheme Raimond
puteam fi cel puțin o rimă, dacă nu o soluție.
Lume lume vastă lume,
dar mai vastă-i inima mea.
Nu ar trebui să ți-o spun
dar această lună
dar acest coniac
acum îi frământă în draci pe oameni.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și introspecție asupra condiției umane. Naratorul reflectă asupra propriei identități și a rolului său în lume, exprimând un sentiment de melancolie și întrebări existențiale.