Nu vreau să fiu ultimul care te halește.
Dacă pe vremuri n-am îndrăznit, e târziu.
Nici să ațâț vechea flacără și nici să te beau
nu mai vreau, sau să potolesc o sete ce nu mai arde.
În gura mea secată de cât de mult te râvneam,
de cât de mult te doream fără s-o arăt,
foame ce n-a vrut de înfometare să pătimească
deși tu erai pajiștea atâtora, eu timidul.
Așteptam să vânturi toată protipendada
care pentru tine și corpul tău astăzi încă
mai calcă strâmb, și să ajungă, intactă și renăscută,
ca să te prinzi cu mine în lupta extremă
ce-ar fi făcut din viața noastră întreagă
un incendiar și universal poem.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul pentru o ocazie pierdută de a fi cu persoana dorită. Vorbitorul reflectă asupra timidității sale din trecut și asupra dorinței neîmplinite, văzând acum cum alții au profitat de șansă, în timp ce el a rămas în urmă cu o dorință arzătoare.