Eu nu voi fi poetul unei lumi apuse.
Dar nici nu voi cânta lumea de mâine.
Eu sunt legat zdravăn de viață și îmi privesc semenii.
Ei stau tăcuți, dar nutresc mari speranțe.
Aflat printre ei, scrutez enorma realitate.
Prezentul este atât de uriaș, să nu ne îndepărtăm.
Să nu ne îndepărtăm prea mult, să mergem mână de mână.
Eu nu voi fi cântărețul unei femei, al unei întâmplări,
nu voi înălța suspine pe înserate, nu voi descrie peisajul văzut pe fereastră,
nu voi împărți stupefiante și nici scrisori de sinucigași,
nu voi fugi spre insule și nici nu voi fi răpit de cete de serafimi.
Timpul e materia mea, timpul prezent, oamenii prezenți,
viața prezentă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra importanței prezentului și a legăturilor dintre oameni. Autorul refuză evadarea în trecut sau viitor, concentrându-se pe realitatea imediată și pe solidaritatea cu semenii.