Pentru moment nu vom mai cânta iubirea,
ce s-a refugiat mai adânc decât subteranele.
Vom cânta frica, cea care face sterpe îmbrățișările,
nu vom mai cânta ura fiindcă ea nici nu există,
există doar frica, părintele și însoțitorul nostru,
uriașa frică de sertões, de mări și deșerturi,
frica de soldați, frica mamelor, a bisericilor,
vom cânta frica dictatorilor, frica democraților,
vom cânta frica de moarte și frica de după moarte,
după care o să murim de frică
iar pe mormintele noastre vor răsări flori galbene și înfricoșate.
Sensul versurilor
Piesa explorează omniprezența fricii în societate, depășind iubirea și ura. Frica este prezentată ca o forță dominantă, influențând toate aspectele vieții, de la politică la moarte.