Câțiva ani am trăit în Itabira.
În principiu m-am născut în Itabira.
Iată de ce sunt trist și orgolios: de fier.
Nouăzeci la sută din fier este în caldarâm.
Optzeci la sută de fier este în suflete.
Precum și alienarea că totul în viață e
porozitate și comunicare.
Pofta de a iubi, care-mi paralizează munca
îmi vine din Itabira, din nopțile ei albe, fără orizont sau femei.
Iar obiceiul de a suferi, care mă distrează nespus,
e tot o dulce moștenire itabirană.
Din Itabira am adus diverse daruri pe care ți le ofer acum:
iată un Sfânt Benedict făcut de bătrânul meșter Alfred Duval;
această piață de fier, ce va deveni oțel brazilian;
iată această piele de tapir, întinsă pe sofaua din salon;
iată orgoliul meu, iată capul meu aplecat….
Am avut aur, am avut vite, am avut proprietăți.
Acum sunt un funcționar public.
Itabira nu mai e decât o fotografie pe perete.
Dar ce mult mă doare!
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia și melancolia vorbitorului față de locul său natal, Itabira, și pierderea identității odată cu trecerea timpului și schimbările vieții. El reflectă asupra moștenirii sale și asupra durerii provocate de distanța față de trecut.