Abia aștept să sting lumina și să mă uit la lună,
Să-ți aud din nou vocea și să îți spun „Noapte bună!”.
Nu cred că știi cât de mult eu te-aș putea iubi,
Mi-e frică să ți-o spun de teama ca unul din noi va suferi
Prea mult. Prea mulți se-ntreabă de ce este așa,
Că ce fac eu este viață, dar nu viața altora.
Și, orice ar fi, te rog nu mă uita,
Lasă lumea să vorbească și dă-i în p**a mea.
Nu trebuie să te complici cu tot ce spune lumea.
Știi prea bine că nu contează ce bârfesc ăștia întruna.
Acordă-mi o șansă și-o să-ți dovedesc că se poate,
Nu am o soartă ordonată, dar am o viață ca la carte.
Ție îți ajunge să îți spun că te iubesc,
Tu nu-ți dorești cadouri, iar eu sper să nu greșesc.
Uneori ești fructul oprit, dar știu că nu pot să mă abțin.
Când știu că n-o să ne vedem, mi se umple inima de venin.
Ești aici, lângă mine, deși știu că ești departe.
Nu te-aș putea uita, nici să aflu că ești pe Marte.
Mai sunt multe fete, însă tu m-ai fermecat
Cu pielea ta fină, niște ochi dulci și un zâmbet de admirat.
Nu ești ca celelalte, tu m-ai înțeles mereu.
Ai fost aproape de mine și la bine, și la greu.
Știi că nu sunt genul să fac vreun gest eroic,
Asta a fost, pun punct. E ultimul vers melancolic.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă și iubirea pentru o persoană inaccesibilă, cu teamă de suferință și judecata celorlalți. Vorbitorul își declară afecțiunea și admirația, recunoscând unicitatea persoanei iubite și impactul ei asupra sa.
