Trăiau odată într-o pădure
Un moș sărac cu baba lui
Erau săraci ca vai de lume
În adâncimea codrului.
Dar vremea se-ndură de dânșii
Și-un pui de cerb le dărui
Un pui de cerb cu stea în frunte
Fugind prin codru și rănit.
Baba îl mângâie pe frunte
El rănile i le spală
Și-l îngriji ca pe-o comoară
Iar micul cerb se vindeca.
Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu oaste mare după dânsul
Și cu ogarii la vânat.
-„Da-mi cerbul tău bătrâne
Îți dau averi, comori împărătești”.
-„Nu vreau averi nu vreau nici aur
Sunt prea bătrân să le primesc
Dar dacă cerbul vrea să vină
Atuncea eu vi-l dăruiesc”.
Atunci îndată veni cerbul
Din coarne parcă spune NU
Nu vreau să vin la curtea voastră
Nu vreau să vin, Nu, nu nu nu.
-„Voi m-ați rănit la vânătoare
Ei rănile mi le-au spălat
Și de-aș veni la curtea voastră
Eu m-aș simți încătușat”
Sensul versurilor
Un cuplu în vârstă găsește și îngrijește un pui de cerb rănit. Când un prinț bogat vrea să-l cumpere, cerbul refuză, preferând libertatea și recunoștința față de cei care l-au ajutat.