Trăia odată-ntr-o pădure
Un moș sărac cu baba lui
Erau săraci ca vai de lume
În adâncimea codrului.
Dar vremea se-ndură de dânșii
Și-un pui de cerb le dărui
Un pui de cerb cu stea în frunte
Gonind prin codru și rănit.
Moșul îl mângâie pe frunte
Ea rănile i le spală
Și-l îngriji ca pe-o comoară
Iar micul cerb se vindecă.
Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu oaste mare după dânsul
Și cu ogarii la vânat.
– „Moșule, da-mi cerbul tău!
Îți dau averi, comori împărătești”.
– „Nu vreau averi, nu vreau nici aur
Sunt prea bătrân să le primesc
Dar dacă cerbul vrea să vină
Atuncea eu vi-l dăruiesc”.
Atunci îndată veni cerbul,
Din coarne parcă spune nuuu
Nu vreau să vin la curtea voastră
Nu vreau să vin, nu, nu, nu, nu.
Voi m-ați rănit la vânătoare
Ei rănile mi le-au spălat
Și de-aș veni la curtea voastră
Eu m-aș simți încătușat
Sensul versurilor
Un cuplu de bătrâni săraci găsesc și îngrijesc un cerb rănit. Când fiul unui împărat vrea să-l ia, cerbul refuză, preferând libertatea și recunoștința față de cei care l-au ajutat.