Miniatură de fildeș mărită,
Și necăjită,
Tu nu știi ce să faci,
Supărată pe mine:
Să râzi?
Să plângi?
Dar îți strălucesc ochii
De parcă-s plini de rouă,
Căci tu le faci pe amândouă
Negrăit de frumos,
Cum cade câte-o rază de lumină
Pe nasul unui copil mânios.
Eu însă citesc mai departe și tac….
Și tu plângi tot mai tare,
Că nu vreau să viu să te-mpac.
Dar e destul ca mai târziu
Să zâmbesc
Privind într-altă parte
(Mereu aplecat cu ochii-n carte)
Ca să mă smucești furioasă de haină
Și să râzi plângând acum de ciudă
Că te-am împăcat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o ceartă tensionată între două persoane, marcată de emoții contradictorii și un joc al împăcării amânate. Refuzul inițial de a ceda escaladează conflictul, dar o simplă schimbare de atitudine duce la o împăcare plină de ciudă și emoție.