[Cedry2k].
Tu ai jurat că-s numa’ caterincă, nu?
Poate fiindcă pot rânji, deși tu deja m-ai luat drept țintă.
E inutil să-ncerci să fii subtil în glume
Sau te iau 5 săptămâni în balon ca Jules Verne.
Și nu mi-am propus să dau afară din rap toți oagarii
Cad numa-n paranoia c-am pe cap toți gaborii.
Și nu vreau decât să scap de datorii
Da’ oricât mă zbat tot nu răzbat, scap doar de calorii.
De parcă mi-aș dori vreun Merz bengos
Ma vezi nervos, e ca încă n-o dau de sus de la atâta mers pe jos
Neprietenos, când tu mă calci de două ori p-același picior, în același troleu jegos.
Cum adică de ce-s serios? Ce? Tu știi vreun caz de deces vesel?
Mor încet în nopți lungi de depresii,
Am tripu’ dracu, fac mii de reflecții
Tai firu-n patru vorbind cu pereții
Ca un nenorocit de psihiatru pierdut în introspecții
Și-acum sunt atât de rupt că nu mai am încredere în propriile-mi percepții
Atâtea decepții, că nu mai pot să am încredere în propriile-mi concepții
E cât de poate de deprimant
S-ataci la baionetă pe acest imens teren minat.
Dar totodată până voi fi exterminat de franctirori
Tre’ să rămân mereu determinat să fac schimbări.
[GuessWho].
E prea devreme să fie prea târziu
Gândesc că tre’ să fiu sincer altfel mă-ngrop singur de viu.
Îmi desenez un curcubeu când totu-n jur e cenușiu
Ca poate mă trezesc cu el pe cer și știu..
Că-i prea devreme să fie prea târziu
E replica pe care-o scriu când numai știu ce vreau să fiu
Când numai sper și n-am cuvinte să descriu
Știu, e prea devreme să fie prea târziu.
[Carbon].
Stau pe-o bancă într-un parc, sunt liniștit.
Ascult în beat, remediul potrivit în acest mediu otrăvit
De mocani inculti, demnitari corupți, boschetari desculți,
E vital să-nveți să lupți, moral să-ncerci să te educi
Esențial să învârți ceva, să te descurci
Că deja treaba se-mpute de mult, am învățat să renunț,
Să stau închis în cutii făcute, să ai vederi înguste,
Evadez la munte, natura verde, ochi deschis în frunte.
Vad multe, constat că e greu să rămân integru
Pe aici unde toți „face” reguli, c-așa-nțeleg ei verbu’
Îngropați în jeg ca REBU, limitați de bariere ca Vergu’
Ce fac ratați să creadă că au un destin celebru.
Eu țin un festin funebru, cu vin și japoneze,
Combin olandeze, dacă n-am, am frați care să conlucreze.
Am debit mare și flux, dar nu mă las dus de curent
Pe nisipuri mișcătoare cu lux, vreau bani pentru un trai decent
Căci timpul mi-a arătat că trebuie să fiu tot mai simplu.
Tot mai sigur de valori certe, decât aurul și argintul.
Tu poți să mori prost, eu încerc să învăț din mers.
Poate viața n-are rost, dar ce frumos să îi dai un sens.
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția și lupta cu greutățile vieții, dar și dorința de a găsi un sens și de a face schimbări pozitive. Artiștii reflectă asupra propriilor experiențe și asupra societății, căutând speranță și determinare.