C.O.D.:
Yo! Intru-n primu’ bar, cu noaptea-n cap și-n suflet
Mă așez, și chelneriței îi fac un semn discret
Îmi aprind o țigară, ea-mi spune că-i ilegal
Dar totu’ devine normal
Cu o hârtie-n buzunar…
Asta-i momentu’ meu de liniște, mă resemnez
Dup-o seară metaforică, încep să aberez
Fără zahăr, te rog! Cel mai tare drog
E cel bine măcinat, servit pe post de troc
Între trezire și vis continuu, e puțin cam riscant
Din lumea lui Cioran, fac un pas în lumea lui Kant
Nu cred în a alinta aroma, sunt mereu Alintaroma
Cu tutun auriu, și fundament pur ca axiomă
Întoarce cana-ncet, de-asta chiar mi-era dor
După nota de plată, vrei să-mi citești în viitor?
Ambianța, maru’ inundă, gândul și cunoașterea
Printr-o mișcare lentă și cultă ca Renașterea…
Am pierdut noțiunea timpului, văd doi indivizi
8:30 curând, cred că trebuie să deschizi
Ascund sub șervețel ultima mea hârtie
Știți și voi, nu prea poți să faci bani din poezie…
Salut politicos, iau haina, mă-ntorc la ale mele
Ador această idilă închisă, ornată cu stele
Ca un careu de dorințe, servit pe post de antreu
Incomplet ca un semi-zeu
Defapt, asta-s eu!
Traian:
Dup-o introspecție nocturnă, intru-n bar
Eu și cu mine, același individ dual
Iau loc și-mi comand cel mai bun drog
Ceai negru, fără arome, cu multă lămâie, te rog!
Elemente particulare
Îmi citesc cu voce tare
Tipu’ din dreapta m-ascultă cu nepăsare
Tocmai și-a băut cafeaua, se pregătește de plecare
Și dintr-o mișcare
Pune haina și dispare…
Torn infuzia în cană, sorb cu nesat
N-am înțeles: de ce tre’ să caut ce n-am în ceilalți?
Am găsit comoditatea-n singurătate, și-i perfect
Ca absența ei, e-un mod de-a fi prezent!
Ciudat, am început s-apreciez că trăiesc
Când am pus capăt la tot, dar n-am avut succes…
Chiar și-acum îs la marginea prăpastiei, da’
De data asta-s cu spatele la ea!
Mi-e peste poate…
Ce folos să-nnec amaru’ dacă poa’ să-nnoate?
D-aia caut să zbor, ador să sar de la-nălțimi
Chiar dacă nu-mi cresc aripi când cad, în schimb
Când de pământ m-ating,
Prind rădăcini!
Asta-s eu, de ce te miri?
Manifestă-ți lipsa de încredere-n mine, și-o să mă inspiri!
Eu nu mă caut pe mine, zilnic mă schimb
Mă interesează: sunt ceea ce fac, sau ceea ce simt?
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția și singurătatea prin ochii a doi indivizi care caută refugiu într-un bar. Ei reflectă asupra dependențelor, a sensului vieții și a identității personale, folosind metafore și referințe culturale.