Zilele trec când ai motiv și caută iluzii
Entuziasmat că nu trăiesc pentru ceva anume
Trăiesc în această lume canibală
Și scuip cu aceeași grijă materială (deci treci???)
Nu-s frizer, dar v-aș rade pe capete,
când vă-ndopați de caviar, la summit-uri pe tema „foamete”!
Aș râde cu lacrimi, da’ nu-mi vine,
mă uit în jur și nu-i bine, vă-njur, când scuip rime.
Nu toți ochii-s închiși, nu toate gurile tac,
cât am picioarele – merg, și, cât am mâinile – fac!
Și știu că ți-e greu s-accepți oameni ca mine,
care mereu vor sta drepți, cerându-ți să-i respecți.
Deci nu-mi vorbiți mie de legi, mă f*t în ele,
mai bine, hai să vă zic eu ce zic legile mele:
Mă cheamă c* că de la sechele am ajuns pe somnifere,
F*te-m-aș în ele,
Dorința de putere combinată cu durere
Naște paradoxul fals că fericirea e plăcere.
Timpu-i rutină sublimă, există, partea tristă e
Că-i doar o repetiție sinistră
Și odată ce persistă apare blocaju’
Nu pot să explic mă limitează limbaju’.
Nu-s filosof mi se pare mai degrabă
Că sunt altă conștiință care-și caută de treaba
Afirmă și neagă, e albă sau neagră
Dualitatea asta-i cam bolnavă mă seacă
Acuma zic de Dumnezeu sau de matrice
Ca un organism perfect, etern, spiralat, ferm
Echilibru suprem și tot ce suntem
Tot ce trăim și tot ce vedem.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară și o critică a societății. Artistul se simte constrâns de realitate și caută un sens într-o lume canibală, confruntându-se cu paradoxuri și dualități.