Iubito, câtă lume între noi,
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut..
Ascultă-mă și lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntâmplare și mi-e frig
Și nu mai vreau să știu pân-la sfârșit
Cine-a iubit frumos, cine-a greșit
Cine-a iubit, cine-a greșit.
Cine-a făcut spre noapte primul pas,
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine și-a smuls pereții rând pe rând,
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine-a pierdut și cine-a câștigat,
De toate înlănțuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin și prea înalt
Sub cerul prea străin și înalt.
Iubito, câtă lume între noi,
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut..
Când am să uit cum sună glasul tău
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău?
Și cum să pot sub stele înnopta,
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?.
Nu simt ce-nseamnă umbra ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea unei despărțiri. Naratorul reflectă asupra a ceea ce s-a pierdut și asupra incertitudinii viitorului fără persoana iubită, subliniind sentimentul de gol și pierdere.