De m-apasă gânduri negre
și m-aruncă-n grele patimi,
mă gândesc la ce-a fost.
Iar strămoșii-mi vin aproape
și-mi arată că în viață
totuși încă am un rost.
De-a clădi din vechi ruine,
din cenușa veacurilor,
din trecutu-ndepărtat,
scutul nou și sabia tare,
ochii oțeliți și aprigi,
ca și brațul ne-nfricat.
Umbre-mi sar în ajutor
și dintr-un copil, fărâmă,
acum cresc un vrăjitor.
Cu doar o simplă vorbă,
cu mâna-mi către cer,
scol din morți
strașnic neamul meu.
Peste Bucovina-ntreagă
suflă-acum chemarea nouă,
sub stindard cu cap de lup.
Înaintea oștii strânse,
neînfrânte pe vecie,
trebui-va ca să lupt.
Și de-o fi să cad ucis,
sufletu-mi va dăinui
în orice războinic vis.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre puterea moștenirii și a strămoșilor, care oferă forță și determinare în fața greutăților. E un imn de luptă și de rezistență, în care trecutul devine sursă de inspirație și curaj pentru viitor.