Într-o seară de joi,
S-a uitat înapoi,
În trecutul ei chinuitor,
Tristețea ei venea,
Mănușa de catifea,
Ce părea să facă parte din ea.
Lumea arăta,
Cu degetul spre ea,
Toată lumea o judeca,
Nimeni nu înțelegea,
Prin ce trecuse ea,
Era fata invizibilă!
Lumea se uita la ea,
Dar nimeni n-o vedea,
Nu, n-o vedea, nimeni n-o vedea,
Doar se uita prin ea…
Ochii ei machiați,
Priveau în gol, disperați,
Trecea prin viața îngustă cu pași derutați,
Nimeni n-o ajuta,
Iubire i se cerșea,
Pe bani puțini ea o vindea.
Lumea arăta,
Cu degetul spre ea,
Toată lumea o judeca,
Nimeni nu înțelegea,
Prin ce trecuse ea,
Era fata invizibilă!
Lumea se uita la ea,
Dar nimeni n-o vedea,
Nu, n-o vedea, nimeni n-o vedea,
Doar se uita prin ea!
Era, era, era, era,
Doar ea era,
Doar ea era, era,
Doar ea era, era,
Doar ea era,
Invizibilă!
Lumea se uita la ea,
Dar nimeni n-o vedea,
Nu, n-o vedea, nimeni n-o vedea,
Doar se uita…
Invizibilă!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de izolare și invizibilitate al unei persoane judecate de societate. Ea se simte neînțeleasă și forțată să se vândă pentru iubire, accentuând vulnerabilitatea și disperarea ei.