Bosquito – Suflet Nou

Se întinde-un colț de soare peste gara mare din Madrid
Privesc absent la trenuri și îmi amintesc de noi
Cum ai putut distruge
Dragostea noastră de-atâția ani?
Te-ai măritat c-un sponsor
Speriată după bani!.
Îmi caut un suflet nou
Pe-al meu mi l-ai spart în mii de cioburi
Îmi caut un suflet nou
Poate-am să-l găsesc prin alte locuri
Îmi caut un suflet nou
Îmi caut un suflet nou.
Se prinde un pic de ploaie de aeroportul din Berlin
Țin diploma în geantă și emoțiile în piept
Acasă n-am de muncă
Printre copii de tată n-am loc
Ei își împart ciolanul:
„Zerouri” cu noroc..
Îmi caut un suflet nou
Pe-al meu mi l-au spart în mii de cioburi
Îmi caut un suflet nou
Poate-am să-l găsesc prin alte locuri
Sunt 20 de ani de când am pus piciorul în New York
Visam o libertate cum vedeam la cinema
Dar bine-ai venit în junglă
Aprigă e goana după bani
Ei țin loc de familie
De prieteni și dușmani.
Îmi caut un suflet nou
Nu cred c-o să mai rezist afară
Îmi caut un suflet nou
Poate-am să-l găsesc la mine în țară
Îmi caut un suflet nou
Îmi caut un suflet nou!

Sensul versurilor

Piesa descrie deziluzia unei persoane care caută fericirea și împlinirea în diferite locuri, dar se confruntă cu realități dure, pierzând dragostea, confruntându-se cu lipsa de oportunități acasă și cu o goană acerbă după bani în străinătate. Refrenul repetat "Îmi caut un suflet nou" subliniază dorința de a se regăsi și de a depăși traumele emoționale.

Lasă un comentariu