Pune mâna pe pix, frate, și scrie:
Aceasta este o piesă deghizată în poezie.
Lumea e plină de minciuni și de glume.
Și cine poate spune
Că presiunea se pune
Pe om când problemele încep să se-adune?
E grea soarta ta când devii boschetar,
Dormind pe bancă, în parc și fără bani în buzunar.
Abia știi tu cum să trăiești boschetar, mergând în miezul nopții.
Bine că n-ai avut copii, și ai fost lăsat în voia sorții.
Societatea nu te-a acceptat.
E de c***t și-ai rămas necurat.
Lăsat în stradă, sărac, lipsit și nemâncat.
E adevărat,
Parc-ai fi cel care reprezintă regina morții
Și ești lipsit de prezența porții,
Fiindcă nu ești acasă, ți-aș zice că viața e grea,
Mi-ai spune că e greu s-o ții,
Ești prăjit ca copiii.
Realitatea e crudă, depinde de cine o acceptă.
Dacă nu uiți de tristețe, în fiecare zi se repetă.
Te lași pătruns de aerul poluat de propriile gânduri
Și te regăsești printre rânduri,
Mii de frânturi,
Ultima țigară aprinsă în orice săptămână.
Muncești intens și brut, nevoit să fii tare-n mână
Într-o lume crudă, păgână.
Gândurile ți le amână,
Numai o sticlă și pachetul de țigări care-ți îngână.
Uită, lasă-le! Sunt doar copilării.
Nimeni nu va ști ce ai ajuns și ce voiai să devii.
Răspunsul nu-l poți găsi când pui doar întrebări,
Iadul te-a forțat să renunți, luând-o pe alte căi.
Treci prin toate stările,
Asumându-ți greșelile.
Voiai să te îndrepți, dar te strâmbau îndoielile,
Strofele pierdute printre filele de stejar,
Cafeaua cu zahăr nu ți-a îndulcit vreun amar.
Ți-aș da în dar aceste gânduri doar ca să le simți fizic.
Social, ești rupt în gură, neavând vreun amic.
Poate de-aia, cunoștința mea, îmi induci tăcerea,
Poate de-aia m-ai făcut să pot s-alin durerea
Care a fost prezentă-n corpul meu în mod temporar,
Sub formă de fictivitate-n mare scufundat la mal.
Faci lucrurile de căcat azi, fără să știi ce-i mâine,
Azi poate trăiești ca un rege, mâine poate ca un câine…
Profunditatea durerii e îngrozitoare,
Când nu găsești nimic să te scoată din stare,
Te regăsești în poveștile care te sfâșie pe interior,
Chiar dacă poate ești fericit pe exterior.
Gândurile din minte te fac să pari tăcut,
Atunci când unii dau sfaturi, zici: “Lasă, nu-i ascult!”
Încerci să pari matur, acoperind partea întunecată,
Caută-ți propriul cadavru dând la lopată.
Dacă îl găsești, ascultă ce-ți șoptește:
Mie mi-a șoptit că-s mulți rechini, când eu sunt doar un pește.
Golul din farfurie-l reprezintă cel din minte.
Atunci când urăști multă lume, îți formezi site.
Oriunde-i pomană, cum ne suportă Dumnezeu?
Și oare sfârșitul nostru o să fie ușor sau greu?
Oare cât de satisfăcuți de rău putem noi fi?
Printre noi există oameni care n-ar mai trăi.
Sunt infectat, plin de gol și scârbit de lumea-ntreagă.
Oare de ce, p***a mea, oricine afirmă și neagă?
Prin vene curge sânge roșu cu nuanțe de negru.
Unii trăiesc triști
Și mor triști. Tu ești fericit?
De ce nu?
Alții vor cât mai repede să moară.
Alții trăiesc de pomană.
Garda la geam… Bă!
Ești extrem de stresat ieșind din casa de lux
Cu 2 geamuri și 24 de uși
Cu câte un labirint, în p***a mea, încearcă!
Du-te către lumina pe care-o vezi la capăt.
Ieși pe targă
Și te uiți cu insistență la 200%,
Ajungând la derută.
Plantele tratate
Sunt bine plantate,
Frate,
Să nu te pună dracu să furi de acolo 5 frunze, ducându-le în spate.
N-ai cum
Și n-ai cum
Să tragi un fum.
Nici măcar nu ești pe asfalt, că nu ești nici pe drum.
Praful din ochii tăi e un fel halucinogen,
Te face să visezi la vise, când tu nu ești un gen
De om
Care se urcă-n pom…
Și ți-am mai spus:
Dacă cauți mult, o să te mulțumești cu întrebări fără răspuns.
Sensul versurilor
Piesa explorează stările de deznădejde și confuzie ale unui individ marginalizat de societate. Versurile reflectă o luptă interioară cu gânduri negre, sentimente de inutilitate și căutarea zadarnică a unui sens într-o lume crudă și indiferentă.