Bogness – Amintiri

Strofa I.
Într-o zi însorită, plină cu soare,
Îmi aduceam aminte de clipele-n care nu mai aveam răbdare,
Mă-alergai, mă țineai de mână și-mi spuneai, îmi șopteai,
Cât de mult însemn pentru tine, mă doreai,
Atât de mult încât niciun alt lucru nu mai faceai,
Decât să stai, stăteai și citeai
Poeziile pe care le compuneam
Ai fost singura de pe pământ pe care o iubeam
Și știi bine, țineam mult prea mult la tine,
Aveam în mine, zeci de sentimente,
Încă pe-atunci nu exista loc de regrete,
Te adoram atât de mult încât nu mai puteam,
Nu puteam.. să țin în mine,
Orice sentiment de iubire, asfixiere, dar totuși trăire.

Strofa II.
Ochii tăi frumoși și drăgălași,
Se asemănau cu aripile unui îngeraș,
Chipul tău era atât de frumos și sclipitor,
Încât orice privire de-a ta mă făcea să zbor.
Aveai un caracter atât de dulce și atât de fin,
Oare îți dai seama acum cât suspin?
Nici nu știi cât de mult îmi doresc să vin acolo sus,
În brațe să te țin, să te-ncălzesc,
Să îți spun din nou cât de mult te iubesc,
Să îți demonstrez, că tot ce simt, tot ce visez,
Sunt toate pentru tine și sper să vezi,
Cât de mult încă mai țin la tine,
Zi de zi stau în același loc, te aștept, aștept, dar nu mai vine,
Sufletul tău să mă mângâie dintr-o privire.

Strofa III.
Lacrimile, curg în continuare
Nu mai am răbdare, soarele nu mai răsare.
A trecut atâta timp de când ai plecat,
Cu un trandafir roșu-n mână m-ai lăsat,
De pe-atunci sufletul meu e dezmembrat,
Suferă mult și e foarte pătat.
Amintirile-astea sunt atât de intense pentru mine,
Încât, nu mai are cine să mă facă bine,
Am prea multe să-ți arăt și prea multe să îți spun,
Cât de mult am nevoie de tine exact acum,
Ca să parcurg cu bine acest drum..
Promit că n-am să te uit niciodată,
Și-am să-mi aduc aminte de tine, de fiecare dată,
Căci iubirea mea pentru tine e cât o hartă,
Și e mult mai mult decât atât, e chiar o artă!