Bitza – Momento Mori

REFREN x 2
Când totul se dărâmă în jurul tău
Amintește-ți să nu-ți pară rău,
Amintește-ți de ce-ți spun acum,
O să rămânem doar poze într-un album.

Uneori aș vrea să fii rămas
Același copil puțin retras;
Același copil, când așteptam
Crăciunul, cu nasul lipit de geam.

Aș vrea să nu înțeleg tot ce înțeleg acum.
Mi-aș dorii să nu spun ce spun.
Fără să vrei, fără să-ți dai seama
Nu îi mai ai în preajma pe tata și pe mama.

Totul e făcut doar din frânturi
Ai momente în care uiți să te bucuri
Tot mai dese sunt în schimb momentele
În care vrei să cedezi aceste vise rele.

Mult prea orbi ca să vedem
Ne pierdem fără să înțelegem.
Din pământ ne întoarcem în pământ
Suntem, până la urmă, niște frunze-n vânt.
REFREN x 2.

Totul e sigur, ca un joc de zaruri
Viața e ce se întâmplă în timp ce-ți faci planuri
Nu uita! Nu regreta!

Obosești să mai trăiești
Te întrebi în ce direcție să pășești
Când ți se par toate fără sfârșit
Îți găsești bucuria într-un răsărit.

Parcă îți găsești zâmbetu’ printre riduri
Parcă nu ai în jur atâtea ziduri
Îți vine mai ușor să te minți
Să nu se vadă atunci când strângi din dinți.

Aș vrea de mult de multe gânduri să scap,
Aș vrea să nu îmi treacă prin cap ce îmi trece prin cap,
Aș vrea să nu fi scris tot ce-am scris,
Mă uit pe versuri și dau vina pe pix.
REFREN x 2

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a importanței de a trăi în prezent. Vorbește despre regret, amintiri din copilărie și acceptarea faptului că totul este trecător. În final, găsește o licărire de bucurie în simplitatea unui răsărit.

Lasă un comentariu