Călătorind într-un automobil confortabil,
pe o șosea sub ploaie,
am văzut un om în zdrențe, la căderea serii,
care ne făcu semn, înclinându-se adânc, să-l luăm cu noi.
Aveam un acoperiș și aveam și loc și am trecut mai departe
și am fost auzit spunând cu o voce morocănoasă:
Nu,
nu putem lua pe nimeni.
Eram departe, pe drum, poate la o zi distanță,
când, deodată, m-am speriat de acea voce a mea,
de purtarea mea
și de toată această lume.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie în timpul căreia naratorul refuză să ajute un om nevoiaș. Ulterior, naratorul este cuprins de remușcări și se confruntă cu propria lipsă de compasiune și cu o lume pe care o percepe ca fiind lipsită de bunătate.